Pe vremea cand Printesa Leia era sedusa de un Han Solo cu vocea Irinei Nistor, eu:
- mergeam prin casa in slow motion ca sa imit imponderabilitatea;
- imi imaginam ca telecomana e o nava spatiala de marfa (e paralelipipedica la fel ca un cargoship) si faceam povesti cu asta;
- ma inveleam pana peste cap cu patura si asa aveam o nava spatiala pana sa adorm (sau pana nu mai aveam aer)
- am desenat catralione de modele de nave spatiale urate;
- stiam sa fluier/suier cateva tipuri de motoare stelare;
- visam ozn-uri in camera cand deliram de la febra;
- imitam saritul din calea unei explozii de reactor cu anti-materie, cu aterizare directa in pat (uneori in perete);
- stiam pe de rost planetele, constelatii, ciclul de viata al unei stele, din ce sunt facute cometele, ce inseamna un gigant gazos si alte nebunii.
Fix ca atunci m-am simtit si cand am intrat pe Wikisky.
Trebuia sa ma fac astronaut. Sau macar extraterestu.
0 Răspunsuri to “Eu si prietenii mei imaginari, Prunariu si Mironov.”