Mingea mea sparge mingile tale si-ti crapa capul si mori.

Noii mei adidasi au tumburuse de plastic in calcaie. Arata bestial, au aparut pentru prima oara in 81 si au fost purtati de Stefan Edberg, dublu campion la Wimbledon si-n alte parti. Si inca un lucru despre Stefan:

Edberg was involved in a freak accident during the boys’ singles final at the 1983 U.S. Open, when Richard Wertheim, a linesman, was struck in the groin by a ball struck by Edberg. Wertheim fell backwards, fracturing his skull, and died in hospital shortly thereafter.

(spus cu accent suedez si par blond) Mingea mea sparge mingile tale si-ti crapa capul si mori.

Beat that Chuck Norris! Sweden is badass country, it seems.

Dumnezeul pragurilor joase

Te rog, daca ai putea sa faci pragurile de sus dintr-un lemn mai moale. Exclus betonul si alt compozit busitor de tare. Nu de alta, dar uneori mai dam cu capul de ele. Cand ne umflam in pene si ne creste bila de pe umeri, nu datorita neuronilor ca iepurii, ci umplut cu un aer destul de rarefiat.

Ni se urca la cap. Si e doar aer. Si bagi fruntea, pragul scrasneste prin riduri si-ti dai seama ca mai ai multe de invatat si de muncit.

Cu drag,
un prea apropiat.

Ne pare rau, userul twitter este nealocat.

Trece timpul pe langa tine? Sau invers? Sau cum?

S-ar putea sa ma insel, dar cred ca timpul e un sir de pitici. Ii vad trecand pe langa mine, in ultima vreme mai repede decat oricand. Uneori incep chiar sa-mi fac griji.

Dar sa va spun cum e cu piticii. Unii sunt grasi, plin de experiente si isi asorteaza la hainele piticesti un zambet satisfacut. Altii… sunt si nu sunt. Abia ii vad, se grabesc sa dispara de tot, probabil rusinati de lipsa lor de importanta.

E un sir intreg de pitici - va spun!! - timpul asta.

Si uneori ma enervez al dracului de tare. Le ard o palma si-i dobor la pamant. Nu mai treceti voi pe langa mine, o iau eu inainte. Veniti si voi daca vreti.

Nu stiu, poate gresesc.

Una dupa alta dupa alta

Ieri am terminat facultatea. Azi am facut 22 de ani. Abia astept sa vad ce se intampla maine.

Eu si prietenii mei imaginari, Prunariu si Mironov.

Pe vremea cand Printesa Leia era sedusa de un Han Solo cu vocea Irinei Nistor, eu:

• mergeam prin casa in slow motion ca sa imit imponderabilitatea;
• imi imaginam ca telecomana e o nava spatiala de marfa (e paralelipipedica la fel ca un cargoship) si faceam povesti cu asta;
• ma inveleam pana peste cap cu patura si asa aveam o nava spatiala pana sa adorm (sau pana nu mai aveam aer)
• am desenat catralione de modele de nave spatiale urate;
• stiam sa fluier/suier cateva tipuri de motoare stelare;
• visam ozn-uri in camera cand deliram de la febra;
• imitam saritul din calea unei explozii de reactor cu anti-materie, cu aterizare directa in pat (uneori in perete);
• stiam pe de rost planetele, constelatii, ciclul de viata al unei stele, din ce sunt facute cometele, ce inseamna un gigant gazos si alte nebunii.

Fix ca atunci m-am simtit si cand am intrat pe Wikisky.

Trebuia sa ma fac astronaut. Sau macar extraterestu.

Culori, nuferi si doctori.

M-am trezit la o ora nedumnezeiasca din dimineata si m-am uitat pe geam. Era soare, erau culori peste tot - o priveliste suprasaturata in trei. Asa ca am tras repede o poza, pana nu dispare vremea cu totul.

In timp ce ma spalam pe dinti, o pasare punkista batea cu ciocul in geam. Codul Morse!, imi zic. Pana sa traduc liniile si punctele in pamanteana cea de toate zilele, vrabia se opreste si-mi spuna ca tre sa plece. Cica pleaca in austria, ca acolo e de ciuguleala.

De atunci n-am mai vazut-o.

Am iesit pe afara si am intalnit nuferi si portocalii. Acasa am dat play ultimului episod din House MD. Twist-uri, tragedii si tristete mare pe final.

Hmpf, nici soarele nu straluceste la fel peste tot.

Imi plac fetele. Sunt interesante.

Nu e nimic mai urat decat o fata care tine sa mearga pe tocuri desi paseste ca o girafa anchilozata.

Putine lucruri sunt mai frumoase decat o fata care sta pe marginea iesirii de la metrou, cu un pachet de biscuti langa ea.

Si niciuna nu e mai frumoasa decat fata de care ti-e dor.

(santo jezus, aproape ca par un romantic. musai e de la pastele bolognese.)

A mai trecut o cutie.

Cand esti racit, timpul se masoara in servetele.

De afara, soarele ma sfideaza. Mie-mi curg mucii si el straluceste ca-n poeziile proaste cu fericire si alte porcarii. Cand stau sa ma gandesc, nu e vina lui. El functioneaza tot timpul, dar apare pe cer doar cand il lasa vremea. Blestemata atmosfera, soarele era inocent!!!

Studentul din mine e pe ultimul drum, dar tre sa-l invete mai intai. Drumul, cursurile, tot aia. Mai am 200 de pagini si o licenta la sfarsitul lui iunie. Imi urez drum bun.

Drum bun.

Razgandeste-ma repede

Ma razgandesc des, repede, doar da-mi un motiv si o voi face. Deciziile sunt facute sa fie schimbate asa ca eu le schimb mereu, le schimb intre ele, le preschimb intr-o bere pana mai tarziu. Vii, nu vii, maine, azi, oricum tot aia e.

(asta e un post vechi, neterminat din lene si publicat din lenea de a scrie altul nou)

(categoria personale)